Gândul de dimineaţă – 2 noiembrie 2016

Cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.

( Matei 7:2 )

Procust, un tâlhar, pândea ades pe drumul care ducea spre Atena. Când vedea un drumeţ, îl oprea duşmănos: „Cum îndrăzneşti să treci pe plaiurile astea, fără de voia mea?” Drumeţul se oprea şi îi cerea iertare. Îi dăruia averea şi hainele şi carul, ba-i mai făgăduia şi plată mai târziu, doar să-l lase cu viaţă.

Procust era înalt şi avea o faţă neagră, păroasă şi încruntată. Cum să nu pieri de spaimă şi cum să nu-i cerşeşti lui Procust îndurare? Dar el nu se-ndura… „Uite,” mai rostea Procust, cu voce tunătoare, „ca să te iert, te culcă pe acest pat de-aramă. Dacă eşti lung cât patul, te las şi poţi pleca…”

Călătorul, sărmanul, tremurând, se culca pe patul de aramă, însă rar sentâmpla să fie de-o măsură cu patul lui Procust. Și când era mai lung, îi tăia cu-o secure picioarele şi capul; şi când era mai scurt, zicea că-l alungeşte, zdrobindu-i os de os cu un ciocan de-aramă.

Dar iată că într-o zi, trece pe lângă râu preaveselul Tezeu. Procust îi sare-n faţă şi c-un răget îl opreşte: „Stai! Nu te mişca!” Și-i spune ce doreşte: să se lungească-n pat, ca el să-i ia măsura. Nestând însă de vorbă, Tezeu îi sare-n piept şi-ncepe o luptă grea cu uriaşul Procust. Se luptă ei trei zile: se vâră prin nămoale, se bat, se răsucesc; ajung din nou în iarbă şi, până la sfârşit, Procust, cu toată forţa uriaşă pe care-o avea, a trebuit să recunoască, în faţa lui Tezeu, că este biruit…

Eroul îl sileşte să se urce pe pat, să-i ia şi el măsura, aşa precum o lua şi Procust, de-obicei. Patul, de bună seamă, era cu mult prea mic pentr-un uriaş ca el, şi-atunci Tezeu ridică sabia lui şi-l spintecă pe mijloc, ca să-l facă mai scurt. Astfel s-a stins din viaţă şi ultimul tâlhar ce chinuia drumeţii spre porţile Atenei. Legendele Olimpului –

Alexandru Mitru