Gândul de dimineaţă – 26 octombrie 2016

Căci, pentru mine, a trăi este Hristos.

( Filipeni 1:21 )

În multe sate din Rusia se practica un obicei într-o vreme când mulţi copii nu supravieţuiau după naştere. Foarte mulţi dintre nou-născuţii din acea vreme mureau în primii ani de viaţă. Multe mame după ce-şi pierdeau copiii nu mai găseau nicio motivaţie pentru a trăi. Ele petreceau fiecare zi în plâns şi deznădejde. Pentru a le pregăti pentru viaţă şi a le ajuta să depăşească această stare, în afara fiecărei localităţi se construiau colibe de jale pentru aceste mame. În aceste colibe, mamele care şi-au pierdut copiii trebuiau să trăiască în singurătate, plângându-i pe cei morţi, timp de o lună de zile.

La sfârşitul lunii, coliba era incendiată. Înainte ca focul să o cuprindă, femeia care era înăuntru trebuia să hotărască dacă alege să trăiască sau să moară în flăcări. Dacă femeia ieşea afară din coliba de jale, aceasta arăta tuturor că a ales să trăiască. Luând această decizie, ea trebuia să construiască o nouă colibă pentru următoarea mamă care, pierzându-i pe cei dragi, era supusă aceluiaşi test.

În urma acestor experienţe, generaţiile care au urmat au înţeles că, pentru înaintaşii lor, viaţa a fost dură şi uneori crudă. Alegând să trăiască, aceste mame au fost pregătite să îndure suferinţe şi necazuri uneori greu de imaginat. În acest fel, ei au fost pregătiţi spiritual pentru vremurile grele, ce ştiau că vor veni curând.