Gândul de dimineaţă – 10 octombrie 2016

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău.

( Matei 13:47,48)

La 80 de kilometri nord-est de Insula Mujeres, din Golful Mexic, peştii-evantai patrulează prin apele albastre. Fregatele atârnă ca nişte săgeţi deasupra mării, plonjând când şi când pentru a-şi înşfăca mâncarea – un banc de sute de sardele care se mişcă la unison, sclipind în soare la fiecare schimbare de direcţie.

Peştii-evantai şi sardelele sunt specii migratoare larg răspândite, populând mai multe oceane, dar, din ianuarie până în iunie, se întâlnesc faţă în faţă aici, pe întinderea acestei mări. Pentru prădător şi pradă, platforma continentală de aici constituie habitatul ideal: apele puţin adânci, bogate în plancton, alimentate de râurile care drenează continentul şi de curenţii oceanici dintre Cuba şi Yucatán, promit hrană din belşug.

Vânătoarea pare apropiată de cea a mamiferelor. Peştii-evantai îşi unesc în mod clar forţele: masculi şi femele deopotrivă încercuiesc prada, împingând bancul în formaţii tot mai strânse şi luând cu rândul câteva înghiţituri. Fiecare salt înainte este punctat de un uluitor semnal luminos al înotătoarei dorsale, care face ca vânătorul să pară de două ori şi ceva mai mare. Un fulger irizat apărut de-a lungul corpului, adesea în dungi de un albastru argintiu, amplifică efectul. Celule cu pigment întunecat, numite melanofore, acţionează ca nişte storuri.

În mod obişnuit, animalul are un aspect banal, dar în momente de stres sau agitaţie, celulele îşi contractă pigmentul pentru a expune culorile metalice superbe ale pielii de sub ele. Aceste explozii de culoare ar putea avea drept scop nu doar să destabilizeze prada, ci şi să-i avertizeze pe ceilalţi peşti-evantai să aştepte, evitând astfel coliziunea.

Când jocul mortal se încheie şi peştii-evantai se retrag, în urma lor, solzi sclipitori de sardele plutesc în derivă, coborând încet în adâncurile albastre.

National Geographic