Gândul de dimineaţă – 8 septembrie 2016

«Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!»” Apoi mi-a zis: «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!»

( Apocalipsa 19:9 )

În antichitate, ca şi astăzi, cina era un moment de destindere în viaţa familială şi în viaţa de societate. Dacă însă la cenae, adică la masa de seară, care, de obicei, începea pe la ora trei după amiază, erau invitati şi prieteni, atunci cina se transforma într-un convivium (ospăţ).

Romanii luau cina într-o încăpere special amenajată – triclinium – numită astfel deoarece în jurul unei mese pătrate se aflau trei paturi, pe care comesenii şedeau tolăniţi, sprijinindu-se pe cotul stâng, pentru ca să aibă mâna dreaptă liberă, cu care să se poată servi. Latura a patra a mesei rămânea neocupată şi pe acolo sclavii aduceau bucatele.

Meniul unei cine romane – la cei înstăriţi, se înţelege – era foarte bogat. Se începea prin gustatio sau promulsis (aperitiv) la care se mâncau scoici, lăptuci, ouă, crustacee şi se bea vin amestecat cu miere. Aceasta era prima parte a cinei. A doua parte, cea principală, consta din două până la şapte feluri de mâncare. Se serveau tot soiul de fripturi, pregătite în variate chipuri, la care se beau vinuri mai alese. Când se începea partea a doua a cinei, se făceau libaţii zeilor şi se arunca pe altar făină amestecată cu sare.

În partea a treia a cinei se serveau prăjituri şi, în general, articole de patiserie, precum şi brânză, fructe, vin. Dintre fructe se mâncau, mai ales, merele, de aici proverbul „ab ovo ad male” („de la ou la mere”) adică de la începutul până la sfârşitul unui lucru.

Magazin istoric