Gândul de dimineaţă – 13 august 2016

Ferice de cine citeşte.

( Apocalipsa 1:3 )

„Habent sua fata libelli” („Cărţile îşi au destinul lor”), spune dictonul clasic al lui Terentianus Maurus. Trăind ani de zile printre cărţi, m-am convins de faptul că, pe lângă soartă, cărţile au şi suflet.

O bibliotecă nu e pur şi simplu un loc de depozitare a câtorva mii de volume, ci şi un lucru viu, cald şi familiar. Nu cred în afirmaţia autorului „Mizerabililor”: „Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri”. Prieteni siguri, neîndoielnic, nu şi prieteni reci, adică indiferenţi sau nepăsători. E destul să priveşti cu atenţie rafturile pline care acoperă pereţii ca să-ţi dai seama că emană din ele fluide liniştitoare. Nu te simţi niciodată singur printre cărţi. Nu există prezenţe mai prietenoase, lucruri mai în stare să-ţi ţină tovărăşie, şi nu un ceas de călătorie, ci o întreagă viaţă. Nu ne pretind în schimb decât să ne facem, la rândul nostru, timp pentru ele.

Există încăperi care, deşi conţin numeroase cărţi, rămân neprimitoare. Intrând în ele, simţi o ostilitate surdă. E limpede că nimeni n-a mai petrecut acolo o oră de reculegere. Cârpa de praf a gospodinei şi-a făcut datoria, periodic, şi atât. Cotoarele colorate şi-au pierdut strălucirea. Cărţile au ochii stinşi.

O bibliotecă frecventată zilnic este cu totul altceva. Fiecare volum pare treaz şi în aşteptare. Sunt, în rafturi, cărţi necitite de mult, dar care nu se plictisesc aşteptând, căci ştiu că o mână expertă le va adăposti într-un târziu, le va răsfoi sau le va muta pe noptieră.

Răbdarea cărţilor e infinit mai mare decât a oamenilor. Ele s-au obişnuit să vadă chiar şi secolele scurgându-se unele după altele. Faţă de longevitatea cărţilor, aceea a broaştei ţestoase sau a stejarului este derizorie. Din când în când, îşi schimbă proprietarul, dar nu se neliniştesc. Li se pare în firea lucrurilor. Se lasă, fără să protesteze, însemnate de proprietarii succesivi. Probabil că trăiesc, în anumite momente, bucuria de a fi redescoperite şi luate în stăpânire.

Lectura pe înţelesul tuturor – Nicolae Manolescu