Gândul de dimineaţă – 11 august 2016

Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.

( Psalmi 121: 1,2 )

Octavian Goga şi Aurel Vlaicu au fost colegi de şcoală la Gimnaziul din Sibiu. Vlaicu construise o turbină care l-a uimit pe profesorul de fizică. „Îl văd ca acum, înalt, subţirel, oacheş, cu ochii negri şi scrutători – îşi amintea Octavian Goga – şi ne duceam la el acasă ca la panoramă. În chiliuţa lui, unde sta la un croitor, avea un atelier de mătăsărit şi făurărie.”

După 11 ani de la absolvirea gimnaziului, Octavian Goga şi Vlaicu s-au întâlnit, când acesta din urmă i-a vorbit mult despre invenţii şi proiecte, despre anii de studenţie. Mai târziu, au trecut împreună graniţa în Ţară, luând cu ei două modele de aeroplan de mărime diferită. Prin intervenţia lui Goga, Aurel Vlaicu a fost angajat la Arsenalul Armatei, putând să-şi construiască acolo pasărea minunată.

Vlaicu muncea cu patimă, unind devotamentul pentru o idee, caracteristic geniului, cu încăpăţânarea ţărănească. Într-o bună zi, în culmea deznădejdii, i-a scris lui Goga: „Hai, frate, la Bucureşti, de mă scoate din belea, că iştea fac politică din aeroplan!” Şi Octavian Goga nu s-a lăsat aşteptat. I-a întins întotdeauna o mână frăţească de ajutor sincer, dezinteresat.

Petreceau nenumărate seri împreună cu Ilarie Chendi şi cu Şt. O. Iosif, timp în care Vlaicu vorbea foarte puţin, cu stânjeneala omului simplu, mulţumindu-se să spună cu modestie: „Eu nu pot vorbi ca voi!” şi, scoţând din buzunarul vestei un şurub, adăuga: „Iaca, o silabă din gândurile mele!”

La 13 septembrie 1913, Vlaicu a murit, voind să treacă peste Carpaţi, ca să asiste la serbările Astrei de la Orăştie, zbor simbolic pentru unitatea naţională a românilor. „Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe un câmp de bătaie, cel dintâi sânge vărsat pentru trecerea Carpaţilor.” Aceasta este semnificaţia politică pe care a dat-o Octavian Goga morţii eroice a lui Aurel Vlaicu.

Veturia Goga, „Privighetoarea lui Hitler” – Mircea Goga