Gândul de dimineaţă – 4 iulie 2016

Deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.

( 1 Timotei 4:8 )

Ca să-şi dovedească sieşi capacitatea de a rezista şi forţa voinţei, tânărul Eliade nu ezita să se supună la diverse încercări pe care le evocă în Memorii: „De mult mă învăţasem să-mi domin dezgustul, izbutind să mănânc, pe rând, pastă de dinţi, săpun, cărăbuşi, muşte, omizi. Când vedeam că pot mesteca şi înghiţi o insectă sau o larvă, fără să mai simt repulsia normală în stomac sau în gâtlej, treceam la un exerciţiu şi mai îndrăzneţ.”

Câţiva ani mai târziu, prietenul său Ionel Jianu avea să asiste, pe terasa restaurantului Monte Carlo din parcul Cişmigiu, la demonstraţiile lui Eliade, care „aduna cărăbuşii care cădeau pe masă, după ce se loveau de lampadar, şi îi mesteca şi înghiţea cu poftă. Socoteam aceste exhibiţii ca un fel de extravaganţe pentru a ne epata, dar el le lua în serios.”

În ochii lui Mircea Eliade, marea victorie a voinţei sale rămâne însă bătălia câştigată împotriva somnului. Cu ajutorul ceasului deşteptător, înşelând vigilenţa tatălui, adolescentul reduce, treptat, la patru ore timpul rezervat odihnei nocturne. Îi facea plăcere să fie remarcat, a doua zi, de către colegi, cu ochii roşii şi privirea obosită de lecturile din timpul nopţii. Cuprins de ameţeli şi temându-se să nu îşi piardă vederea, va fi obligat să limiteze, totuşi, aceste excese.

Istorii regăsite