Gândul de dimineaţă – 26 iunie 2016
Cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.
( Evrei 10:37 )
Rivalitatea dintre Franța şi Anglia pe tema coloniilor din America şi India a antrenat principalele puteri europene în Războiul de Şapte Ani (1756-1763). Frederic cel Mare, regele Prusiei (1740-1786), s-a alăturat Angliei. După câteva succese inițiale, a fost înfrânt în 1759 de armatele ruso-austriece, care, în anul următor, au ocupat Berlinul.
În această perioadă, când prusienii pierdeau bătăliile, în fața regelui a fost adus un soldat, care i-a spus că voia să dezerteze întrucât nu era obişnuit ca armata din care făcea parte să fie înfrântă. Se zice că Frederic cel Mare i-ar fi răspuns oftând:
– Ai dreptate, dar mai zăboveşte până mâine, când dăm o nouă bătălie, şi-ți făgăduiesc că dacă şi pe asta o pierdem, vom fugi împreună!
Lasă un răspuns