Gândul de dimineaţă – 23 iunie 2016

De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.

( Isaia 43:4 )

În viața şi în opera lui Istrati, prietenia joacă rolul principal; el o situează mai presus de dragostea pentru femeie, mai presus decât bogăția, decât succesul. Să se devoteze unui prieten şi nedespărțiți să încerce împreună marea aventură a vieții. Adeseori a căzut în dulcea capcană a prieteniei, dar prietenii l-au trădat şi Panait a rămas nespus de singur şi pustiu printre oameni.

Îi scrie aşadar disperat prietenului său spiritual, singurul care rămăsese drept, curat, în uraganul patimilor care sfâşiau şi terfeleau Europa. Istrati i se destăinuie lui Romain Rolland, îi povesteşte întreaga lui viață, îi cere o vorbă bună care să-l ajute.

Dar Romain Rolland nu-i răspunde! Deznădăjduit, Istrati se hotărăşte să se sinucidă. Îşi taie beregata, lumea se adună buluc, e transportat la spital, se luptă cu moartea, scapă şi, după 15 zile, jumătate mort, jumătate vindecat, e aruncat în stradă: găsiseră în buzunarul hainei lui o scrisoare adresată ziarului comunist „L’Humanité”, în care, cu câteva ceasuri înainte de a încerca să-şi curme firul vieții, saluta revoluția rusă şi lumea nouă care se năştea din chinurile prin care trecea Rusia. Îndată ce s-a găsit această scrisoare, poliția franceză a poruncit să fie izgonit din spital acest partizan al revoluției.

E din nou azvârlit pe drum, dar de data asta Panait e fericit, pentru că în cele din urmă Romain Rolland i-a răspuns: „Nu mă interesează dacă eşti nenorocit”, scria acest ideolog bine hrănit şi cu sufletul curat, „nu mă interesează pricina nenorocirii tale, mă interesezi tu, fiindcă în tine străluceşte flacăra dumnezeiască a sufletului. Nu-mi mai scrie scrisori. Scrie cărți.”

O viață în scrisori – Nikos Kazantzakis