Gândul de dimineaţă – 26 martie 2016

Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.

 ( Luca 18:1 )

La începutul sec. al XIX-lea, un tânăr din Londra visa să devină scriitor, însă totul părea să fie împotriva lui. Niciodată nu putuse să meargă la școală mai mult de patru ani la rând. Tatăl său fusese aruncat în închisoare pentru că nu își putuse plăti datoriile, iar acest tânăr simţea adesea ghearele ascuţite ale foamei.

Într-un final și-a găsit o slujbă – lipea etichete pe sticle într-un depozit plin de șobolani, și dormea noaptea într-o mansardă mizerabilă, împreună cu alţi doi băieţi – vagabonzi ai mahalalelor londoneze. Avea atât de puţină încredere în talentul lui de a scrie, încât s-a furișat afară în toiul nopţii și și-a expediat primul manuscris, pentru ca nimeni să nu-l vadă și să râdă de el. I-au fost refuzate manuscris după manuscris.

Dar în cele din urmă, a sosit și ziua glorioasă în care i-a fost acceptat unul. Adevărat, nu a fost plătit pentru acest manuscris, dar un editor îl lăudase. Un editor îi recunoscuse talentul. A fost atât de emoţionat, încât a bătut străzile fără ţintă, cu lacrimile curgându-i pe obraji.

Lauda, recunoașterea pe care le-a primit prin faptul că un manuscris i-a fost acceptat spre publicare, i-au schimbat întreaga viaţă. Dacă nu ar fi fost acea încurajare, probabil că și-ar fi petrecut viaţa lucrând în depozite pline de șobolani.

Numele acestui tânăr este Charles Dickens.