Gândul de dimineaţă – 20 februarie 2016

Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate.

 ( Proverbe 17:17 )

Din vremuri străvechi vine poveste unor tineri, care erau foarte buni prieteni. Munceau împreună, se jucau împreună și se iubeau la fel de mult, de parcă ar fi fost frați. Numele lor era Damon și Pythias.

Într-o zi Pythias a făcut un lucru care nu a fost pe placul împăratului, iar conducătorul cel nemilos a poruncit ca tânărul să fie osândit la moarte. Pe când stătea în temniță și aștepta execuția, tânărul l-a rugat pe împărat să-i dea voie să se ducă să-și ia rămas bun de la părinții lui, căci îi iubea nespus. Regelui i-a fost frică că Pythias nu se va mai întoarce, așa că nu l-a lăsat să plece. Auzind aceasta, Damon s-a oferit să stea în temniță în locul lui, ca o garanție pentru rege că se va întoarce. După ce tânărul a plecat, împăratul îi spuse lui Damon:

– Ești nebun! Eu nu cred că Pythias se va mai întoarce vreodată!

– O, ba da! zise Damon, și dacă nu vine, voi muri eu în locul lui.

Zilele trecură și veni ziua execuției, dar tânărul încă nu se întorsese. Pe când se pregăteau să-l omoare pe damon, ajunsese și Pythias alergând, tocmai la timp pentru a-și salva prietenul. Corabia cu care călătorise naufragiase, și astfel el întârziase pe drum.

Împăratul fu tare uimit să-l vadă. Nu-și putea crede ochilor.

– Uite-l pe nătângul Pythias, zise el. A făgăduit că se va întoarce, dar nu l-am crezut.

Tinere, de ce te-ai întors să mori când ai fi putut să trăiești liber dacă rămâneai acasă?

– Dar nu am spus că mă întorc? răspunse băiatul. Mă temeam ca nu cumva bietul Damon să moară din cauza întârzierii mele.

Inima împăratului fu mișcată. Nu mai văzuse niciodată asemenea loialitate, cinste și devotament al unui om față de altul. Îl iertă pe Pythias și îl eliberă pe Damon, spunând că astfel de oameni prețuiesc mai mult decât împărăția lui.

solascriptura.ro